Proiectul „Construim Europa împreună cu autoritățile locale” creează o rețea europeană a aleșilor locali care își propune să comunice cu privire la Uniunea Europeană în cadrul unei alianțe fără precedent între structurile europene și cele locale de guvernământ.
Proiectul le va permite politicienilor locali să conlucreze și să disemineze informații în legătură cu chestiunile UE care vizează populația locală. De asemenea, va stimula implicarea și va încuraja dezbaterile referitoare la aceste chestiuni și la viitorul Europei. Scopul general este de a sprijini crearea unei adevărate sfere publice europene.
Comisia Europeană invită autoritățile locale să participe la proiect. Este ușor. Nu trebuie decât să se completeze formularul pentru autoritate locală sau regională sau politician ales local sau regional, să se încarce declarația cu semnătura consilierului local desemnat și a reprezentantului legal al autorității locale și apoi să se trimită.
După ce devin membri ai rețelei, consilierii locali se vor angaja în dezbateri cu membrii circumscripțiilor lor și/sau cu mass-media locală în legătură cu inițiativele politice și cu măsurile întreprinse de UE.
Comunicarea cu privire la UE în plan local este esențială pentru menținerea elanului generat de Conferința privind viitorul Europei și în contextul Instrumentului european de redresare NextGenerationEU.
Proiectul este implementat în strânsă cooperare cu Parlamentul European și Rețeaua europeană a consilierilor regionali și locali ai UE, înființată de Comitetul Regiunilor.

Se adresează autorităților locale care doresc să devină parteneri ai Comisiei Europene pentru a comunica cu privire la UE în plan local, prin numirea unui ales local.

Aflați cine face parte din rețeaua Construim Europa împreună cu autoritățile locale

Descoperiți activități de comunicare, evenimente și discuții despre UE în cadrul rețelei.

Fișe informative, bannere și imagini pentru rețelele sociale

Informații despre cum vă puteți alătura și cum puteți fi parte a rețelei.